duminică, 30 octombrie 2016

Scrisoare pastorală, Anul XV(2016), nr. 335





Scrisoare pastorală
Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul XV(2016), nr. 335(1 –15 Octombrie)

           Dragii mei enoriași!
           Sărmană Limbă, sărmană! Comoară de mare preț, lăsată de străbuni în sipetul sufletului românesc, Limba ne definește ca popor, alături de muzica populară, de portul popular, de dansul popular, de credința, datinile și obiceiurile noastre, de istoria noastră, de felul nostru de-a înțelege viața cu toate ale ei. Patria o formează în primul rând aceste valori spirituale și apoi valorile materiale, precum teritoriul, relieful, bogățiile solului și subsolului, monumentele și celelalte. Limba este cea dintâi pecete a apartenenței unui om la un popor, pe care mama o pune în sufletul fiului său, când îl învață primele cuvinte din acea limbă. Cu această pecete el va străbate prin viață, prin lume, își va însuși pe-ncetul toate ale neamului său și le va așeza în leagănul limbii. Prin limbă își va recunoaște semenii, conaționalii, oriunde l-ar duce pașii, se va simți solidar cu ei, frate de neam, de sânge și de grai. Limba s-a plămădit odată cu poporul pe care-l reprezintă, a crescut cu el de-a lungul veacurilor, mileniilor, a trăit cu el bucuriile și necazurile, momentele de înălțare și de poticnire. Fiecare cuvânt al unei limbi reprezintă un act de creație, de gândire și simțire al unuia, pe care l-au împărtășit apoi ceilalți și el a devenit un bun public, al tuturora, care a fost folosit ori de câte ori a fost nevoie ca să facă legătura între oameni, ca să le comunice un gând, o faptă, o trăire. Fiecare construcție gramaticală a fost un act de creație îndelung chibzuit, care a reflectat tocmai modul de gândire, de simțire și de înțelegere a vieții de către un popor. Cuvintele în special și limba în general s-au sfințit prin vreme, trecând prin filiera atâtor suflete care le-au folosit.
          Limba s-a hrănit din sufletul poporului român și astfel a crescut mereu cu fiecare cuvânt, cu fiecare cântec, poveste, proverb, snoavă, bocet, cu fiecare bucurie și durere, cu fiecare iubire și dor. Țara ne-a fost adesea sfârtecată de mai marii vremii, dar, dacă ne-a rămas limba, am reușit să supraviețuim și să așteptăm vremuri mai prielnice, fără să ne pierdem identitatea. Limba ne era reazimul, mângâierea și speranța. Au încercat dușmanii să ne facă să uităm limba pe teritoriile românești ocupate de ei, sperând că astfel ne vom înstrăina de noi înșine și uitarea obârșiilor ne va cuprinde. Sute de ani ne-au obligat să le învățăm limba lor și s-o uităm pe a noastră, dar asta nu s-a întâmplat. Ba parcă limba a ieșit din aceste încercări mai curată decât cristalul și mai frumoasă ca oricând. Pe cărări de munte numai de ei știute, românii treceau noaptea granițele vremelnice și duceau în teritoriile ocupate cărțile românești tipărite în mânăstirile și tiparnițele în care trudeau zi și noapte știuți și neștiuți ostenitori. George Coșbuc avea să spună cu mândrie despre aceasta: ,,Dar nestrămutați strămoșii/Tot cu arma-n mâini au stat;/ Au văzut și munți de oase/ Și de sânge râuri roșii,/ Dar din țara lor nu-i scoase/ Nici potop și nici furtună./Graiul lor de voie bună/ Nu l-au dat”/. 
              Limba plămădită de ciobani, de țărani ostenitori ai pământului, de târgoveți și meseriași de tot felul, de ostași, de preoți și călugări, de bătrâni și de copii, de bărbați și de femei s-a dovedit a fi suficient de matură ca să primească în cupele ei nectarul creațiilor culte, poeziilor, cronicilor, istoriilor, operelor literare, rubiniul traducerilor din alte limbi, tăria gândirii filozofice, juridice, științifice și teologice. Limba cântată sau plânsă pe lângă vatră s-a dovedit a fi capabilă să construiască  cel mai impunător monument de cultură și gândire: Biblia de la 1688. Puține popoare ale Europei mai pot să se laude cu o asemenea performanță!     
              Când vorbești o limbă, când crești în duhul acelei limbi și mănânci pâinea rodită de pământul și de neamul care vorbește acea limbă, ai datoria sacră de-a iubi limba aceea, poporul care a zămislit-o și țara în care ea domnește. Săvârșești păcat de moarte față de generațiile de strămoși care-au plămădit acea limbă, când o batjocorești, când o schimonosești, când îi cârpești fără rost petice din alte limbi, fiindcă sunt în culori mai țipătoare, când răspunzi unor comandamente străine de neam și-i falsifici originile. Răsfoiesc dicționarul limbii române și mă îngrozesc când văd acolo susținerile ,,savanților” de serviciu, că aproape toate cuvintele limbii române provin din alte limbi, precum slavonă, bulgară, sârbă, maghiară, greacă, turcă, franceză etc. Doar câteva rămân românești pur-sânge! Parcă până la venirea acestor pribegi în părțile noastre noi am fost surdo-muți și ne-am înțeles prin semne!
           Se zvârcolesc în mormânt strămoșii, când aud că ,,frumos” e înlocuit cu ,,mișto”, ,,iubită” cu ,,gagică”, ,,am înțeles”, ,,bun”, ,,corect” cu ,,ok”, sfârșit de săptămână cu ,,weekends”, ,,la revedere” cu ,,ceau-ceau” și exemplele pot continua. Nu mă refer la acele cuvinte din domeniul tehnic, spre exemplu, pe care am fost nevoiți să le împrumutăm din alte limbi, fiindcă nu le aveam noi. Se zvârcolesc de revoltă creatorii Mioriței, ai doinelor și cântecelor românești nemuritoare, când aud la televizor tot felul de cocote și de țațe analfabete stâlcind limba românească. Ne blestemă truditorii culturii românești, când despoiem limba și cuvintele de diacritice și astfel ,,ț” devine ,,t”, ,,ă”, ,,â” devine ,,a”, ,,î” devine ,,i”, ,,ș” devine ,,s”. Suntem uimiți când vedem că ,,Bârda” devine ,,Barda”, ,,Halânga” devine ,,Halanga”. Ne bucurăm când aflăm că la compania Microsoft din SUA a doua limbă vorbită, după engleză, este româna, fiindcă sunt foarte mulți români angajați acolo. Nu sunt oamenii aceia în stare să atragă atenția că limba românească se degradează, dacă o forțezi să intre pe calapodul străinătății, fără să ții seamă de caracteristicile ei specifice? Răsfoiesc unele ziare, care ar trebui să fie purtătoare de modele de limbă curat românească și mă îngrozesc. Incompatibilitățile programelor de calculator, lipsa personalului calificat, care ar fi avut datoria să asigure corectura gramaticală a textelor, fac ca acele ziare să se situeze mult în urma unor surate ale lor de la mijlocul veacului al XIX-lea! În școală se scrie tot mai puțin cu mâna, se citesc tot mai puține cărți! Toți ochii se holbează de dimineața până noaptea târziu pe televizoare, monitoare, telefoane. Suntem îndopați și intoxicați cu texte agramate lansate de semidocți, de reclame fără noimă. Auzim aproape zilnic oameni politici și de presă, care ar trebui să ne fie modele în multe, inclusiv într-ale limbii, făcând dezacorduri gramaticale grave, torturând biata limbă fără milă.
            Am pierdut mult și multe de-a lungul vremii, fie din teritoriul țării, fie din populația ei, fie din bogățiile solului și subsolului. Cel mai periculos, însă, mi se pare a fi pierderea limbii și a bogățiilor spirituale, care ne definesc ca națiune, ca popor. Când nu vom mai avea limba românească, muzica populară, dansul și portul popular, datinile și obiceiurile noastre, credința ortodoxă, felul nostru de-a înțelege lumea și viața, nu vom mai fi români. Vom fi orice altceva, o populație, o turmă, dar nu un popor între popoare. Vom fi asimilați de alte nații mai înțelepte, care vor ști să-și conserve propriile valori. Pierzându-ne limba, vom deveni trădătorii  înaintașilor noștri. Să ne ferească Dumnezeu!
*
           Sfaturi părintești. Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea împărăției, mai spicuim un fragment:
            ,,PUI  DE OM ÎN  PUI  DE CER.  Biserica creştină mereu atrage aminte fiilor săi duhovniceşti să nu se cufunde, ca într-un rost ultim al vieţii, în emoţiile iraţionalităţii, ca să nu-şi închidă astfel uşa de ieşire din întuneric în lumină, în vârsta lor spirituală. În opera recreaţiunii omului în Hristos, cele două părţi trebuie să se simtă că sunt chemate la cinstea de colaboratori ai lui Dumne­zeu, care urmăreşte printr-înşii o intenţie divină, îmbrăcată în pui de om. O căsătorie cu o aşa socoteală o binecuvântează Dumnezeu, când ridică nunta de la instinct la rostul ei spiritual, la cinstea de taină. E singura garanţie a unei căsătorii durabile şi plăcute lui Dumnezeu.
           Tobie, călătorind în altă ţară să-şi ia nevastă, a zis cuvintele acestea pline de socoteală: ,,Doamne, iată, iau pe această soră a mea, nu pentru împlinirea poftelor mele, ci într-adevăr ca femeie.” Când vrea Dumnezeu să întrupeze un gând în lumea văzută, ca pe un nou fiu al Său şi să-1 suie pe treptele desăvârşirii făpturilor Sale, neapărat îi trebuie şi o căsătorie corespunzătoare pe pământ. Situaţia aceasta a lui Dumnezeu o găsim exprimată în Scripturi, sub diferite forme.
Astfel, prin Isaia proorocul, Cuvântul se tânguie: ,,Piere dreptul şi nimeni nu ia aminte; se duc oamenii cinstiţi şi nimănui nu-i pasă, că din pricina răutăţii a pierit cel drept” ,,- Cum pier drepţii şi nimeni nu ia aminte?” ,,- Foarte simplu: că nu se mai nasc!” ,,- Şi e de vină omul? Trebuie să se întrebe omul, de ce nu se mai nasc drepţii ?” ,,- Iată că trebuie, de vreme ce-i aflat de vină; iată că dispariţia dreptului e o problemă, de care suntem traşi la răspundere. Căsătoria are cuvântul!” 
          Din cele de până aci s-a înţeles ceva din mecanismul eredităţii, al mediului dirijat de religie şi de educaţie, iar aci, vorbind de trăirea creştină, ne aflăm în plină structuraţie spirituală, atârnătoare totuşi de factorii omeneşti ai căsătoriei. Într-o atare perspectivă, ni se face pe deplin înţeles cuvântul Sfântului Pavel, care chiar condiţionează mântuirea femeii de menirea ei de mamă: ,,Se va mântui prin naştere de fii, dacă stăruieşte cu deplină înţelepciune (aşa numeau cei vechi înfrânarea), în credinţă, în iubire şi în sfinţenie!”
            Naşterea de fii, deodată cu o petrecere de acest fel, e ceva care contravine instinctului poligamic şi fără altă socoteală al bărbatului fără Hristos; deci, nu e cu putinţă împlinirea intenţiei divine, decât cu un soţ în stare de aceeaşi credinţă şi petrecere. Convingerea că se poate şi ceea ce ni s-ar părea că nu se poate, e o putere nebănuită; un fel de amplificare a voinţei omului cu voinţa lui Dumnezeu. Avem probe, unde nici n-am bănui: în fizica modernă, despre puterile sufletului asupra lumii fizice, deci şi asupra trupului. Prin simpla atingere a unui obiect structura acestuia s-a schimbat întru­câtva. Prin simpla îndreptare a energiei cunoscătoare a sufletului asupra unui lucru, acesta se influenţează şi se schimbă întrucâtva, încât nu e identic în mod absolut cu el însuşi de mai înainte de expe­rienţă. Drept aceea, nu se poate vorbi de o determinare riguroasă a configuraţiei materiei, ci cel mult de un indeterminism în fizică. Pachetele acestea de energie, care bombardează materia sau celula vie, dau acele mutaţii neprevăzute în structura obiectivului lor. S-a scris chiar despre biologia cuantelor. Toate constatările astea sunt legate de nume proprii, recunoscute de lumea întreagă.
             De aci reţinem faptul, că organismul viu înregistrează cu atât mai uşor un bombardament al energiei sufletului, după dorinţă. Iar o mică schimbare în microbiologic dezlănţuie, prin amplificare, procese uriaşe în configuraţia persoanei, uneori chiar şi în macrobiologia societăţii. Deci, cum să nu fie în stare blestemul unei babe, aproape cojită de materie, zvârlit cu urgia cea mai mare pe urma unui vinovat, ca voinţa ei să nu-l ajungă şi să nu-i schimbe configuraţia fizică şi psi­hică ? Gândirea îndreptată ca o săgeată poate pricinui la ţintă leziuni organice. Şi iarăşi: cum să nu fie în stare rugăciunea cu iubire să-l folosească şi să-l schimbe, din rău în bun? Cu ce să fie mai prejos rugăciunea unei mame pentru mugurele său, zisă cu tot focul fiinţei sale, ca acesta să nu-l folosească în chipul pe care îl doreşte? Mai mult: toate stările trupeşti şi sufleteşti ale celor doi părinţi, iar mai cu deosebire ale mamei în vremea celor nouă luni, se întipăresc în copil, ca tendinţe sau predispoziţii, pe care copilul le va avea pentru toată viaţa. Supărări, amărăciuni, dureri, predispun copilul la tristeţe, melancolie, nesănătate. Deci, toate acestea trebuie ocolite. In vremea aceea, dacă mama fură oarece, copilul va fura toată viaţa. Se îmbată mama o dată, copilul se va îmbăta toată viaţa - mai ales beţia are şi suport ereditar. Se roagă mama lui Dumnezeu, se va ruga şi copilul ei. Nota sufletească dominantă în familie, cu deosebire din vremea aceea, şi mai ales a mamei, va fi caracteristica întregii vieţi a urma­şilor.
          Acum e vremea când să faci ce vrei din copilul tău, acum eşti cu deosebire datoare să-l păzeşti de toate relele, cu care n-ai vrea să te supere, fiindcă numai acum poţi şi te ascultă cu desăvârşire. Deci nu te lăsa coruptă de soţul mai slab de fire şi nepricepând minunea ce o săvârşeşte credinţa ta, ca să nu plângi degeaba pe urma ticăloşiilor copilului tău pe care nu l-ai păzit curat, în vremea în care trebuia păzit. Îndreaptă purtările tale, mamă, către Dumnezeu, care săvârşeşte prin tine minunea îmbinării unui pui de om cu un pui de cer, răsplată de fericire pentru ostenelile tale. În atari strădanii, orice mamă se va mântui. Iată faza spirituală a vieţii de familie, răbdând pentru un rost divin o pravilă sfântă, despre care zice Sfânta Scriptură: ,,Cei ce-au păzit pravila sfântă, sfinţi-se-vor, şi cei ce-ar învăţa-o vor şti ce să răspundă”. Iată de ce vin: Iisus la nuntă şi nuntaşii la judecată.”
*
         File de jurnal – 8 dec. 1981(I). ,,Unchiu-meu Ion Pârvănescu mi-a relatat că în județul Gorj au fost mari tulburări cu prilejul raționalizării principalelor produse alimentare. În Tg. Jiu a fost o mare manifestație în centrul orașului. Când venea câte un autobuz, câțiva muncitori îi luau în primire pe cei ce coborau. Îi întrebau: ,,- Ai pâine?” ,,- Nu!” era, de obicei, răspunsul. ,, - Atunci, treci cu noi!” îi mai ziceau și-l împingeau în mulțime. Au format o delegație de muncitori și s-au dus la prim-secretarul de partid. N-au câștigat prea mult, dar a fost, totuși, ceva.
         La Motru și azi sunt concentrați peste 2000 de milițieni. Circulă peste tot în grupuri, altfel fiind în pericol. Când a fost greva, s-au dus și de la securitate din Severin. Au încercat să liniștească minerii, dar n-au reușit. Două femei le strigau câte-n lună și-n stele, ocărându-i în fel și chip. Mașina, - microbuz -, cu care se duseseră la mineri cei de la ,,secu” au răsturnat-o, parcă ar fi fost pană de gâscă. Dacă n-au putut rezolva nimic pe cale pașnică, au venit mașinile de pompieri și au pus jeturile de apă pe mineri și astfel i-au împrăștiat. Când a venit acolo domnul Emil Bobu, ministrul minelor, îl ,,băgaseră la mijloc”. Când s-a văzut fără scăpare, le-a spus: ,,- Măi, fraților, stați puțin! Noi nu putem rezolva nimic aici. Haideți în oraș, fiindcă acolo veniră și minerii de pe Valea Jiului și vom încerca să rezolvăm împreună problemele!” L-au ascultat. A plecat înainte domnul Bobu cu ,,Volga” și convoiul de mașini ale minerilor după el. Când a ajuns în Motru, a accelerat și dus a fost, amintindu-și, probabil, de înțeleapta vorbă că ,,fuga-i rușinoasă, dar e sănătoasă!” Nu s-a tras în mineri cu foc, ci doar forțele armate tasate în jurul orașului și a zonei au slobozit salve de tun pentru a intimida. Se pare că minerii au ars întreaga arhivă a Consiliului Popular și a Miliției orașului.
          Venind într-una din zile de la Malovăț, l-am luat în mașină pe Ion Motreanu de la Bobaița,  funcționar la Motru. Mi-a spus că spargerile la magazine și instituții din Motru nu le-au făcut minerii, ci populația orașului, dar mai ales tinerii și ,,derbedeii”. Acum sunt închiși mai mulți mineri și nu se știe nimic de ei.
            Au fost introduse cartelele pentru pâine, atât la sate, cât și la orașe. Bârdenii se duc la Bobaița după pâine. Trec zilnic convoaie triste, cerșetori ai pâinii, amărâți și sclifosiți, făcându-și îndelung socotelile, cu teama zilei următoare în suflet. De atâtea ori se întâmplă să nu aducă pâinea, astfel încât se întorc dezamăgiți la cei care-i așteaptă acasă.   Ședințele se țin lanț pe la comune și sate, dar nimeni nu observă că astea nu țin de foame. Prin oraș sunt nesfârșite cozi…”
*
Brânză-trufanda. Eram elev la seminar. Aveam niște reglementări clare și severe privind bursele și semibursele. Indiferent dacă era sau nu bursier, fiecare elev trebuia să ducă la începutul anului o serie de alimente, care însumau aproximativ 30 kg. Acestea formau un stoc din care se alimenta cantina internatului. Adăugând legumele și zarzavaturile pe care le obțineam din grădina seminarului, carnea de la porcii din gospodăria-anexă, înțelegem că cea mai mare parte din alimente venea gratuit. Cu toate acestea, administrația seminarului cumpăra tot ce găsea mai ieftin pe piață. Cel mai greu era primăvara, când achiziționa de pe la ceapeuri oile moarte de-a binelea sau doar moarte de slabe. Simțeam duhoarea cărnii de oaie din curtea școlii. De multe ori nu intra în sala de mese decât colegul Cepoi Virgil, căruia îi plăcea acea carne. Mânca 7-8 porții, în timp ce noi, ceilalți, înghițeam în sec pe la colțuri.
Într-o zi, au adus la masă brânză stricată. Puțea. N-a mâncat nimeni. Câțiva, mai curajoși, din anul cinci, s-au dus la inspectorul teritorial de la Departamentul Cultelor, Domnul Ilie Diaconescu și au reclamat situația de la seminar. Domnul Diaconescu era un om în vârstă, foarte calculat și prudent, cinstit și credincios. Era nelipsit de la toate serbările și festivitățile școlii, venea uneori și la biserică și asista la slujbă. Se închina cu nedisimulată evlavie. Era un om pașnic și nu-i plăceau stările conflictuale. Avea mult tact. Aceasta au văzut toți, când a venit în anchetă la seminar.
Eram în sala de mese, elevi și profesori. Așteptam. La un moment dat, a intrat Domnul Diaconescu, însoțit de directorul seminarului, Părintele Petre Constantinescu. Inspectorul era încruntat, vădit supărat. A salutat scurt, a aruncat o privire peste sală și a spus. ,,- Domnilor elevi! Unii dintre dumneavoastră au reclamat că ieri vi s-a dat la masă brânză împuțită! Am venit aici să văd și eu despre ce este vorba. Părinte director, vă rog să-mi aduceți și mie brânză de care ați dat ieri elevilor!” Imediat a intrat bucătăreasa, doamna Vica, cu o farfurie pe care odihneau două felii mari de brânză. Inspectorul a spus: ,,- Vreau să vină 4-5 elevi și să constate dacă e vorba de aceeași brânză, care s-a dat ieri la masă!” S-au dus și au confirmat. Domnul Diaconescu a privit atent brânza, a mirosit-o și deodată fața i s-a luminat. A început să râdă și a zis: ,, - Păi, bine, domʹle, de ce nu spuneți așa? Dumneavoastră vi s-a dat brânză de Dorna. De unde ați luat-o, părinte director? Brânza asta se vânde numai la export. E brânză-trufanda! Fac străinii cozi la magazinele unde se duce brânză de asta. Îmi dați voie s-o mănânc eu?” ,,- Bineînțeles, domnule Inspector!” a zis directorul cam bâlbâit. Noi înmărmurisem. La așa întorsătură nu se așteptase nimeni. Inspectorul s-a așezat la masă. A luat într-o mână bucata de brânză și-n alta pâine și a început să mănânce. Ne așteptam să vomite, să reacționeze cumva. O stăpânire de sine cum nu mai văzusem. A mâncat toată brânza de pe farfurie și a mai cerut și supliment. În final, a tras ,,concluzia”: ,, - Dragi elevi, dumneavoastră nu ați avut de unde să cumpărați brânză de asta, fiindcă e și foarte scumpă și foarte rară în comerțul intern. Toată o dăm la export. E valută forte. Are, într-adevăr, un miros mai aparte, dar acesta e mirosul ei specific. Eu nu am știut până acum că vi se cumpără alimente așa scumpe! Eu întreb de fiecare dată la magazin, dacă au brânză de Dorna, când mă duc să fac cumpărături. Fiu-meu e înnebunit după ea!”
          Cu această concluzie, inspectorul ne-a salutat și a plecat repede. Probabil n-a mai putut rezista nevoii de-a vomita. Era imposibil să nu i se întoarcă stomacul pe dos, indiferent cât s-ar fi stăpânit dânsul. Noi am rămas buimăciți, prostiți și târziu ne-am dezmeticit, dar nu mai aveam nimic de făcut. Dacă inspectorul de la culte ajunsese la această concluzie, nu mai aveai ce să mai faci!
          Nici azi nu știu, dacă a avut dreptate sau a fost doar teatru, ca să aplaneze o stare conflictuală. Nici până atunci, nici de atunci încoace, nu am mai avut prilejul să gust ,,brânză de Dorna”.
*
        Mamă, dulce mama mea. Redăm mai jos o priceasnă cu acest titlu, cântată de interpreta Lavinia Chifor. În ea se regăsește drama dar și speranța multor părinți. Iat-o:


,,Mamă, dulce mama mea,
Domnul harul Lui să-ți dea,
Eu în veci ți-oi mulțumi,
Că mult m-ai putut iubi.
Mamă, dulce mama mea!

Viață-n lume când mi-ai dat,
Tu m-ai binecuvântat,
Rugându-te lui Hristos
Să mă facă credincios,
Mamă, dulce mama mea!

Dar eu, mamă, cum creșteam,
De Hristos mă-ndepărtam,
Calea sfântă n-am iubit,
Vorba ți-am nesocotit,
Mamă, dulce mama mea!

Eu mergeam la rău cântând,
Tu-n genunchi ședeai plângând
Și când noaptea mă-ntorceam,
Tot rugându-te te-aflam,
Mamă, dulce mama mea!

Eu râvneam spre lumea rea,
Ție inima-ți plângea!
Numai singur Dumnezeu
Știe cât ți-a fost de greu,
Mamă, dulce mama mea!

Dar când Domnul S-a-ndurat,
Plânsul tău l-a ascultat,
A mea inimă s-a frânt
Și-a fost sfântul legământ,
Mamă, dulce mama mea!

O, ce mult te-ai bucurat,
Când la Domnul m-am rugat!
Tu cu lacrimi mulțumeai
Și pe Domnul lăudai,
Mamă, dulce mama mea!

Și de-atunci și azi mereu
Te mai rogi lui Dumnezeu,
Să-mi ajute-n lucrul sfânt,
Cum i-am fost eu legământ.
Mamă, dulce mama mea!

Eu în veci îți sunt dator
Și-ți voi mulțumi cu dor,
Domnul Dumnezeu să-ți dea,
Dulce-mpărăția Sa,
Mamă, dulce mama mea!”

*
Ajutoare și donații. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: Domnul Sfetcu Eugen(Franța) și Domnul Sfetcu Daniel(Franța), fii ai satului Bârda: câte 230  lei; Domnul Ovidiu Mitran De Keyser(Olanda): 221 lei; Domnul Paicu Gheorghe(Tr. Severin), fiu al satului Malovăț, Doamna Trocan Maria(Lugoj), fiică a satului Bârda: câte 200 lei; Domnul Mema Dumitru (Balș-OT), fiu al satului Bârda: 150 lei; Doamna Crumpei Petronela (Germania), fiică a satului Malovăț: 120 lei; Părintele Pr. Stelică Zoican(Tr. Severin), Doamna Sprijan Ramona(Cluj-Napoca): câte 100 lei; Domnul Ceontea Traian(Tr. Severin), fiu al satului Bârda: 55 lei; Domnul Traianovici Marian(Gedafe-Spania), Domnul Ing. Ilie Crișan(Cluj-Napoca), Doamna Ștefan Gabriela(Bistrița-MH), Domnul Rochian Dumitru-Daniel(Tr. Severin), Doamna Butoi Denisa(Londra-Anglia), fiică a satului Malovăț: câte  50 lei;
Doamna Popescu Mirela din Malovăț a mai achitat 100 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum  200 lei; Domnul Sfetcu N. Aurel din Bârda a mai achitat 100 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 190 lei, Domnul Tărăbâc Emanoil-Ionuț din Malovăț a mai adăugat 100 lei, totalizând până acum 150 lei; Doamna Șonea Floarea din Bârda a mai achitat 50 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 175 lei; Domnul Meilă Nicolae din Malovăț a mai achitat 50 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 210 lei. Domnul Oproiu Vasile din Malovăț a achitat 50 lei pentru contribuția de cult.
Le mulțumim cordial tuturor. Dumnezeu să le răsplătească jertfa! 
*
Plăți. În această perioadă am efectuat câteva plăți mai mari, astfel: 5.000 lei acont pentru vol. III din Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-2014); 2.385 lei excursia la Prislop; 824 lei impozit; 438 lei pentru colete; 400 lei timbre poștale; 360 lei hârtie de scris; 100 lei transport cărți; 100 lei două cartușe pentru imprimantă; 100 lei ciocolate; 80 lei pentru curentul electric; 70 lei manuale de Religie; 50 lei internet și altele mai mici.  La data de 30 sept.  deficitul parohiei noastre era de 5.569,79 lei.
*
Excursii. În ziua de 6 oct., un grup de 53 enoriași din Malovăț, Bârda, Tr. Severin și Balotești au participat la excursia-pelerinaj organizată de către parohia noastră. Întrucât circulația pe Valea Jiului a fost restricționată din cauza lucrărilor de reparație a drumului, s-a parcurs următorul traseu: Bârda-Malovăț-Tr. Severin-Orșova-Caransebeș-Hațeg-Mânăstirea Prislop. La întoarcere au fost vizitate și mânăstirile Teiuș și Sfântul Nectarie din Județul Caraș-Severin. Fiindcă în parohie a fost în acea zi o înmormântare, preotul nu a putut să participe.
Deoarece până în prezent nu s-a înscris nimeni pentru excursia la Tismana-Baia de Aramă-Obârșia Cloșani-Băile Herculane…, amânăm proiectul pentru primăvara anului viitor. În primăvară intenționăm să organizăm o excursie-pelerinaj în Serbia și Bulgaria.
*
Filme. Luni, 24 oct., ora 17, în biserica de la Malovăț și luni, 31 oct., ora 17, în biserica de la Bârda, va rula filmul APOCALIPSA.
Luni, 21 nov., ora 17, în biserica de la Malovăț și luni, 28 nov., ora 17, în biserica de la Bârda, va rula filmul SFÂNTUL CIPRIAN ȘI IUSTINA.
Se merită efortul de-a veni să le vedeți! Vă așteptăm!
*
Amărăciuni. La o oră de Religie, o elevă de clasa a IX-a m-a întrebat: ,,- Părinte, eu am voie să vin la orele de Religie? Eu nu sunt botezată!” ,,- Bineînțeles că ai voie!” i-am spus eu surprins. ,,- Dar de ce nu ești botezată?” ,,- Tata a fost pocăit, mama ortodoxă, nașii catolici. S-au luat la ceartă cu privire la religia în care să mă boteze și până la urmă am rămas nebotezată. Între timp părinții s-au despărțit și pe mine m-au crescut bunicii!” Am stăruit să vină la Malovăț s-o botez. Sper că va da curs invitației.
*
Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: Higiena, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXVI(2016), nr. 6736(28 sept.), p. 5;  ,,Scrisoare pastorală”- 333,  în ,,Clipa”(SUA), an. XXVI(2016), nr. 1217(3 oct.), ediție on-line (http://www.clipa.com); Oferta de carte – octombrie, în ,,Clipa”(SUA), an. XXVI(2016), nr. 1217(3 oct.), ediție on-line(http://www.clipa.com); pe blogul Domnului Ben Todică, directorul postului românesc de radio din Sydney(Australia), 3 oct. 2016(http://bentodica.blogspot.ro);  Prietenie-surogat, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXVI(2016), nr. 6740(4 oct.), p. 5; Destăinuiri cu Zoe Dumitrescu-Bușulenga(I-III), în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXVI(2016), nr. 6742(6 oct.), p. 5; nr. 6743(7 oct.), p. 5; nr. 6744(8-9 oct.), p. 5; Mămăligă cu țuică, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXVI(2016), nr. 6741(5 oct.), p. 3; ,,Scrisoare pastorală”- 334,  în ,,Clipa”(SUA), an. XXVI (2016), nr. 1218(17 oct.), ediție on-line(http://www.clipa.com); în ,,Observatorul” (Toronto-Canada), 2016, 10 oct., ediție și on-line(http://www.observatorul.com); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare(MM), 2016, 11 oct., ediție și on-line(https:// ebibliothecaseptentrionalis. wordpress.com); pe blogul Domnului Ben Todică, directorul postului românesc de radio din Sydney(Australia), 10 oct. 2016 (http://bentodica.blogspot.ro); Lecturile dintâi(III), în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXVI(2016), nr. 6747(13 oct.), p. 6; Moara Bârlanilor, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXVI(2016), nr. 6748(14 oct.), p. 3; Doină, Doină, cântec dulce…! în ,,Națiunea”, București, 2016, 15 oct., ediție și on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro); Culmea ipocriziei, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXVI(2016), nr. 6750(18 oct.), p. 1, 5;
*
Zâmbete din … armată.  ●Sergentul Popescu va fi pedepsit cu 5 zile de arest, pe motiv că, imitând vocea locotenentului Ionescu, a urlat ca un bou... ● Să nu mai prind picior de soldat nebărbierit prin unitate! ● Măi rahat, nu mai mișca în formație, că te mănânc! ● O mână criminală a dat cu piciorul și a spart chiuveta! ● Am auzit un zâmbet în formație! ● Bateți trei pași și începeți să cântați cu stângul! ● Să nu mai prind televizorul mergând noaptea prin unitate! ● Dacă sunteți proști și nu țineți minte, cumpărați-vă un carnețel și un pix și țineți-le la buzunarul de la piept și vă  puteți nota. Uite, așa ca mine... ● Aveți grijă la pragul ăla de sus! Dacă vă dați cu capul de el, rămâneți proști pe toată viața. Eu știu, că am dat de trei ori...!
*
Botezuri. Înmormântări. În ziua de 2 Oct. am oficiat Taina Sf. Botez pentru Lazăr Ianis-Romeo-Dumitru, fiul Domnului Lazăr Emilian și al Doamnei Lazăr Antoaneta din Bârda, iar la 15 Oct. pentru Traianovici Alexandra-Kristina, fiica Domnului Traianovici Dumitru și a Doamnei Traianovici Mariana-Lorena din Getafe(Spania). Să le trăiască! În ziua de 6 Oct. am oficiat slujba înmormântării pentru Munteanu Maria(83 ani) din Malovăț. Dumnezeu s-o ierte!
*
Program. În luna Noiembrie avem următorul program de slujbe: 5 Nov.(Malovăț-Bârda); 6 Nov.(Malovăț); 8 Nov.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 12 Nov.(Malovăț-Bârda); 13 Nov.(Bârda); 19 Nov.(Malovăț-Bârda); 20 Nov.(Malovăț); 21 Nov.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 26 Nov.(Malovăț-Bârda); 27 Nov.(Bârda); 30  Nov.(Malovăț). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la școală, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.  Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!                                                                                                                                                  
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu